Din capul locului am sa spun ca n-am nimic cu nimeni, fie el ortodox, baptist, stalinist, stahanovist sau mai stiu eu cum. La fel cum death metalul nu prea imi gadila urechile in mod placut (imi place mie Arch Enemy, dar aia e altceva). Cu toate astea, m-am mirat ca God Dethroned, o trupa de care am auzit, canta la Oradea. Chiar daca nu ma duceam la concert, am zis ca e chiar ok ca se fac asemenea evenimente. Nu ma deranjeaza ca aia sunt satanisti; daca au publicul lor si daca pe mine nu ma deranjeaza direct cu mine, sa faca bine sa-si tina concertul, iar cei carora le place sa se duca si sa se distreze. Asta e unul dintre beneficiile democratiei, nu? Fiecare se exprima cum vrea el, artistic sau altfel.

Acum cateva zile mi s-a spus ca primaria nu ar vrea sa permita concertul, pentru ca aia sunt satanisti. Nu era oricum 100% si nici nu am crezut ca ar putea fi cineva in halul ala de aberant, mai ales ca evenimentul se desfasoara intr-un club, cu bilete de intrare (adica merge cine vrea, nu nimereste pe-acolo oricine, ca la concertele infecte care se fac prin piete). Ca astazi sa primesc linkul acesta. Mai poti zice ceva? Unii care isi imagineaza ce vor (ca orice chestie de genul asta implica musai si niste sacrificii) au decis sa mearga si sa ii spuna patronului de la Blue Monday ca nu se poate tine concertul. Nu sustin ideile sataniste, dar mi se pare foarte comunist sa cenzurezi un eveniment pentru ca nu iti convine tie. Asa ma fac si eu consilier local si nu mai permit concertele Andreei Balan in Oradea. De-aia ca am eu o banuiala ca o sa sacrifice un ornitorinc pe scena la piesa a cincea. In plus, invata porcarii copiii de la ea. Rationamentul asta e la fel de logic ca al lor, nu?

Toata ziua mi-a fost stricata de un mic amanunt. E pusa alarma pe radio (Radio Transilvania, mai exact), iar azi dimineata m-am trezit auzind mirificele versuri “are we human, or are we dancers?”, ceea ce a generat o reactie de dat cu perna in directia radioului si, pentru ca nu s-a stins, m-am ridicat si i-am tras un pumn peste respectivul buton. Ce naiba, nu intelege ca ii urasc pe Killers? Ce-i asa de greu de priceput?

N-are nicio legatura cu nimic, dar tare imi place mie cum suna titlul asta de piesa a lui Neil Young, cantata mai apoi si de trioul Vai – Satriani – Malmsteen. But I digress, cum zice englezul. N-am mai scris nimic pe blog pentru ca m-am plimbat saptamana asta cateva mii de kilometri, partial in scop de relaxare, partial in scop de serviciu. Nu a fost in totalitate relaxare, dar totusi a fost o binevenita iesire din cotidian.

Prima oara am fost la Londra, la evenimentul de lansare al lui Samsung Jet. N-o sa spun foarte multe despre aparat si eveniment (o voi face in connectul urmator), dar nu am cum sa nu remarc viteza excelenta pe care o are aparatul “smarter than smarthphone” al celor de la Samsung. Absolut remarcabil modul in care se incarca aplicatiile si in care raspunde aparatul la comenzi, lucru datorat procesorului de 800 MHz destinat doar aplicatiilor. Al naibii de bine facuta jucaria.

Acest press trip la Londra a mai insemnat ceva – cazare la Millenium Chelsea Hotel, adica la o aruncatura de bat de stadionul ghiciti carei echipe britanice pe care o iubesc eu tare mult. Asa ca am avut ocazia sa vizitez, impreuna cu partenerul de calatorie Bogdan Petre (al carui blog plin de noutati tehnologice il gasiti aici), stadionul lui Chelsea, un loc incarcat de istorie. Am constatat si de data asta ca altii chiar stiu sa faca bani din traditia unei echipe de fotbal si ne-am simtit fenomenal vazand banca de rezerve pe care va sta de anul asta Ancelotti, sala de conferinte la masa careia au semnat contractul toti oamenii importanti ai istoriei acestui club, vestiarele, dar si tribunele din care fanii isi incurajeaza echipa. Mai ca n-am mai remarcat lipsa gazonului, care tocmai se schimba. Foarte bucuros am fost sa aud, atunci cand i-am spus ghidului de unde suntem, un “super, super Dan Petrescu” spus din tot sufletul. Ba mai si stia de performantele recente ale lui Dan Petrescu la Urziceni. Se vede ca unele lucruri nu se uita.

Ziua urmatoare am petrecut-o vizitand Londra impreuna cu noii nostri prieteni bulgari, timp in care am si luat masa intr-un pub tipic englezesc. Atat va zic -  zvonul ca mancarea englezilor e proasta nu e zvon; mi s-a reconfirmat. Poze din Londra si de la stadion am aici, daca aveti chef sa le vedeti.

Am revenit apoi in Romania, am stat pentru scurt timp in Bucuresti, dar destul sa ajung la Hard Rock Cafe si sa vad cel mai vechi laptop din Romania, iar apoi am ajuns pentru o zi la Oradea si am plecat in Austria la Nova Rock, festival care a avut si bune si rele, dar per total a meritat experienta.

In prima zi am ajuns direct la showul celor de la Disturbed si recunosc ca nu m-au impresionat. Galagie parca prea multa pentru mine si cu cam prea putin sens. Am stat doar cateva minute si am mers la Gogol Bordello. De trupa asta, care a dat recent si pe la noi, nu prea ai ce sa zici ca si show. Oamenii se simt excelent impreuna cu publicul, Eugene Hutz e un showman care stie ce face si daca toarna vin in el in permanenta, sunt muzicieni foarte buni, iar cand mai ajung si la “Start Wearing Purple” e nebunia completa si te simti obligat sa sari (oricum, rusine sa iti fie daca nu te-ai simtit pana atunci).

Si a urmat ceea ce eu asteptam de foarte multi ani – o cortina rosie in fundal si o trupa fabuloasa, capabila de aceleasi minuni de acum multi ani, cu un vocalist fabulos, care poate face absolut orice cu vocea (l-am numit pe the one, the only Mike Patton). Un Faith No More in plin forma, cu un public pe care il merita din plin, si insistand oarecum pe piesele mai galagioase – parca pentru a le arata celor de la Disturbed si altor trupe ca pana si “galagia” se face cu cap. Au aratat de parca nu s-ar fi oprit vreodata si au sunat la fel. Impecabili pur si simplu.

A urmat o alta trupa esentiala pentru mine. Nine Inch Nails. Au sunat mai bine si decat au facut-o la Sziget, s-u plimbat nonsalant printr-o multime de piese esentiale ale carierei lor (sau mai degraba ale carierei lui Trent Reznor) si, spre marea mea surprindere, n-a lipsit “Metal”, o piesa care mie imi place foarte mult, desi nu intra intre hiturile lor. Poate pentru ca a fost piesa de la care a inceput sa imi placa trupa. Din nefericire, showul a trebuit sa se incheie la “Head Like A Hole”, din cauza furtunii care incepuse cu vreo 20 de minute inainte, care a provocat o pana de curent. Fantastic a fost ca lumea a continuat sa cante cateva versuri si dupa ce trupa a fost fortata sa se opreasca. Furtuna s-a intetit, tot puhoiul ala de lume a trebuit sa iasa si sa o ia spre masini sau corturi sau cine stie spre unde, asa ca am ajuns sa ne pierdem unii de altii si, cum ceilalti nu aveau mobil la ei, iar eu nu ma prea am cu orientarea, am ratacit vreo 2 ore prin ploaie pana am gasit iesirea (festivalul e la kilometri buni de orice asezare umana), m-am imprietenit cu un cuplu finlandezi si cativa austrieci care locuiau ca si mine in Hegyeshalom, si am ajuns pe la 3 acasa. Dupa ce am ascultat Metallica (pe care, daca nu era ploaia, ii prindeam, caci ajungeam fara probleme la cealalta scena pe la a doua piesa), in timp ce cautam iesirea, ud pana la piele (nota – data viitoare imi iau cu mine haine de ploaie si daca sunt 40 de grade). Fara pneumonie, spre norocul meu.

Ziua urmatoare a insemnat si mai multa ploaie, asa ca am ratat Lacuna Coil, iar din Monster Magnet am mai prins, pana am ajuns prin “ciocolata” care era peste tot, exact ultimul acord. Dar am prins Chris Cornell, care, spre marea-mi dezamagire, a inceput cu cateva piese de pe noul album, pe care nu il pot inghiti nicicum. Nu stiu cum poate cineva care a facut atata muzica buna sa se compromita in halul asta. Ma rog, problema lui. A trecut el pe urma spre “No Such Thing”, iar apoi piese de la Audioslave, Temple of the Dog si Soundgarden (il auzeam in timp ce ma duceam spre cealalta scena), cantate chiar bine, dar degeaba. Dezamagirea era deja produsa si nu mi-o mai stergea cu una-cu doua.

Ceea ce m-a asteptat la cealalta scena, dupa o noua plimbare prin acelasi noroi in proces de uscare, a facut sa merite efortul. Chickenfoot, supergrupul format din Satriani – Hagar – Smith – Anthony a aratat ca poti sa facoi rock simplu si la obiect de calitate in 2009. Au fost extraordinari, au facut pe toata lumea sa se simta bine si au aratat ca niste oameni care nu mai au nimic de dovedit in muzica si vor doar sa se distreze impreuna cu cei din public. Sammy a aratat de ce e unul dintre cei mai mari solisti din rock, Anthony si Smith (care la Red Hot nu ar indrazni sa batra asa) au fost responsabili cu groove-ul intregii adunaturi, in timp ce Satriani nu cred sa se fi simtit vreodata mai bine pe scena. Au cantat aproape tot albumul recent lansat (Sammy a spus ca selectia a fost necesara, fiindca la festivaluri nu ai timp cat ai vrea), iar distractia a fost la cote maxime.

Cu toate ca din cauze independente de mine nu am mai reusit sa stau si la ultima zi, ratand Guano Apes sau Toten Hosen, a meritat. Am vazut ceea ce mi-am dorit cel mai mult. Ceva poze, facute, cu HTC-ul de data asta, aici. Urmeaza Manowar si, de s-o putea, din nou Faith No More, de data asta la Sziget.

P.S.: sa va spun un secret – daca nu ma credeti ca a fost excelent Nine Inch Nails, pana merge linkul de transfer.ro (adica 10 zile) puteti descarca toata cantarea de la Nova Rock dand un clic aici. Mi-a trimis-o si mie prietenul MAD, care are surse bune de asa ceva. Stiu ca am fost acolo, dar suna asa de bine…

Aseara, dupa 12 ani de pauza, primul concert, la Brixton Academy, peste o saptamana in Austria… Welcome back! Missed you guys…

La fel ca in bancul ala cu popa care merge la restaurant si intreaba daca au casalot sau balena, afla ca nu si zice “Dumnezeu mi-e martor, am vrut sa mananc peste. Ospatar, un cotlet!”, am avut buna intentie de a ma duce la vot. Ba am si ajuns pana in fata sectiei de votare, dar acolo am constatat ca nu aveam buletinul la mine (il lasasem pe masa). Am zis si eu “eu am vrut, n-a fost sa fie”, i-am lasat pe Becali si pe fata Presedintelui sa mearga sa ne faca de cacao in Parlamentul European si fara votul meu. Daca de schimbat tot nu se schimba nimic, mi se parea chiar o idee buna sa-l votez pe Gigi Becali (nu stiu sigur daca glumesc sau nu). Din doua motive:

1. Rasul curcilor de cate ori merge asta sa sperie Parlamentul European cu ineptiile lui si
2. Macar il tine ocupat o perioada si mai lasa si el Steaua sa isi vada de treaba.

Realmente trist e ca Becali, care oricum n-are treaba cu politica, pare mai onest decat majoritatea celorlalti. Foarte trist. Dar cum n-am votat, nu comentez. Inceputul e oricum promitator – Becali ne-a spus tuturor ca totul va fi ok, va merge cu un avion privat la Bruxelles, ba il va mai lua cu el si pe Vadim in avion. Lucrurile sunt bune, tara e pe un trend ascendent. Pe deasupra, l-a mai si facut deja “mascarici” pe Traian Radu Ungureanu, deci lucrurile se afla pe una bucata fagas normal.

N-am votat, dar am fost la cinema. La doua filme unul dupa altul – nu mai fusesem de secole, asa ca a fost chiar placut. La primul – “Terminator: Salvation”. Am mers mai mult pentru faptul ca imi placeau filmele astea cand aveam 12-13 ani si eram curios ce au mai facut cu povestea. Si au facut un film bun, care te tine, indiferent ca iti place genul sau nu, doua ore in scaun. Nu iti schimba viata, dar nici nu cred ca tinteste asa ceva. E pur si simplu reusit, plin de actiune si cu doi actori care fac roluri convingatoare – odata Christian Bale (care a cam obisnuit lumea cu roluri bune) si, mai ales, Sam Worthington.

Pe urma am fost la “Fly Me To The Moon”, primul film de animatie gandit in 3D. Daca aveti ganduri din astea masochiste, gasiti-va ceva mai bun de facut – priviti iarba cum creste sau vopseaua uscandu-se, aveti mai mult de castigat si de invatat. E o poveste cretina, care insulta inteligenta copiilor carora cica li s-ar adresa, despre trei muste care intra in Apollo 11 si ajung pe luna, trecand prin niste aventuri absolut imbecile in timp ce fac asta. Filmul e rau idiot si daca n-ar fi fost prezentarea tridimensionala – care chiar e o chestie reusita si de-a dreptul deosebita, ar fi fost 100% pierdere de vreme. Asa a fost numai 99%. Bine, producatorii s-au gandit sa exagereze si cu asta, mai ales ca exista un moment in care mustele acelea cretine vin cumva din spatele tau si intra in imagine peste capul tau; simpatica utilizare a tehnologiei in cauza, da? Simpatica prima data cand e folosita (sa zicem ca si a doua), dar nu daca i se da copy-paste de nenumarate ori, pana ajunge si aia sa te scoata din sarite. Nu stiu ce au vrut cei de la Disney cu filmul asta, dar e pacat de o tehnologie chiar interesanta. Mai bine se facea Terminatorul in 3D – la ce efecte speciale are, ar fi meritat.

Oricum, ce mai conteaza? E EBA in Parlamentul European? E! A scapat Base de stresul de a-i face si ei un rost in viata? A scapat. Si parca totusi era mai interesant filmul ala cu mustele…

Am dat recent peste un site foarte misto, pe care am recunoscut destul de multe articole copiate (pardon, preluate) si de unele site-uri romanesti. English Russia se cheama si e de fapt un blog cu stiri din viata de zi cu zi a rusilor, ciudatenii rusesti si tot felul de alte minuni. Pe langa faptul ca am gasit pe site tot felul de poze interesante, cum ar fi cele cu diferite orase construite in timpul fostei URSS in jurul unor baze militare si care au fost parasite odata cu dezafectarea bazelor in cauza, am avut de multe ori o senzatia ciudata de deja-vu.

Acolo unde e vorba despre Rusia contemporana, lucrurile seamana in unele situatii bine cu ceea ce e la noi. Si mai ales in ceea ce priveste contrastele. Adica, la fel ca la noi, aia care au au in prostie, iar aia care n-au, n-au deloc.

Oricum, site-ul e extrem de interesant. Il gasiti aici.

M-am bucurat sa am azi ocazia de a asculta doua chestii pe care le asteptam de destula vreme si sa imi dau seama ca sunt si mai bune si mai “sanatoase” decat ma asteptam eu sa fie. Am ascultat albumul cu Chickenfoot si, desi am zis ca mai greu se poate mai bine decat pe piesele alea pe care baietii le-au pus pe MySpace, trebuie sa recunosc ca se poate. Suna baietii de cazi jos. Mari muzicieni, de la care nici nu ma asteptam la altceva. Si din ce am citit pe diverse site-uri, mai si rup tot live. Lucru care nu are de ce sa mire intr-o asemenea componenta, asa ca abia astept Nova Rock-ul. Din acest motiv pun aici o piesa (oficiala). Astia sunt cel mai clar semn ca rockul , in forma cea mai clasica cu putinta, mai are multe de spus.

Si nu in ultimul rand, Europe, o trupa care nu inceteaza sa ma surprinda de cand s-a reunit, urmeaza sa scoata al patrulea album de dupa comeback, “Last look At Eden”, iar azi a fost lansat oficial clipul piesei care da titlul albumului. Mie imi gadila urechile intr-un mod extrem de placut si abia astept albumul, pentru ca promite nu mult, ci foarte mult. Clipul il puteti vedea si voi mai jos. Merita!

M-am gandit ca asta ar putea fi utila acelora dintre voi care au patit ca si mine zilele astea. Adica le cadea Firefox cand incercau sa uploadeze o imagine intr-un post de Wordpress. Si m-am enervat la culme, si ma temeam tare de tot sa nu fie de la Wordpress. Dar, dupa o foarte scurta cautare pe Google, am gasit cauza si solutia aici. In mod ciudat, de vina e Google Gears, daca aveti, la fel ca si mine, instalat asa ceva. Iar solutia e extrem de simpla – intrati la “tools / add-ons” in Firefox si ii dati nesimtitului Disable. Dupa care va merge.

Asta in caz ca ajuta pe cineva.

Am primit de la colegul Armin o poza care m-a facut sa rad fara sa ma opresc timp de cateva minute. Aceasta poza, care nu cred sa necesite comentarii, merita din plin titlul de “Bancul zilei”. Ca doar Borcea o sa ajunga in Champions League cu Dinamo, iar acest lucru se va petrece intr-o zi de sarbatoare (una din doua – Sfantu’ Asteapta sau Pastele Cailor). Mai jos imaginea, ca sa nu rad singur.

Asta am facut in ultimele doua saptamani. Easyway. Am renuntat la fumat cu metoda lui Allen Carr. Da, stiu ca acum o sa imi aud (de fapt, mi-am auzit deja) din alea cu “a cata oara?”, “de data asta pentru cata vreme?”, “lasa-ma cu astea iara, ca le-am mai auzit” si alte replici din aceeasi serie, dar de data asta pare-se ca merge. Cartea aia, care va pot spune unde se gaseste, pare sa mearga. Asta cu toate ca nu iti zice nimic nou, ca iti spune sa fumezi in timp ce o citesti si, mai ales, ca nu te toaca la cap cu cancer si alte boli legate de fumat (cred ca doua pagini din 120 si ceva sunt despre asta). Pur si simplu schimba modul in care vezi lucrurile si face ca totul sa fie mult mai usor. Citeam pe Amazon ca merge in 95% din cazuri si ca s-au lasat cu metoda asta Richard Branson sau Sir Anthony Hopkins. Ca e asa sau nu, nu stiu. Ideea e ca la mine pare sa fi mers. Azi sunt doua saptamani si a trebuit sa ma gandesc cat timp a trecut, pentru ca pur si simplu nu m-am mai gandit la asta.

Culmea culmilor e ca ma simt foarte bine, m-am simtit foarte bine din prima zi si am trecut peste toate testele grele fara probleme. Adica am stat in compania unor fumatori ore intregi si nu m-a tentat. Ba am si iesit in oras la bere (testul suprem, si nu eu am zis asta) si tot n-am avut senzatia ca nu mai pot daca nu fumez.

Cartea aia lucreaza bine de tot asupra subconstientului. Daca aveti chef sa incercati lasatul de fumat intr-un mod relativ simplu, dar fara nervii de rigoare, o recomand sincer.Te face sa intelegi un lucru foarte important – ce pierzi daca lasi tigarile. Absolut nimic.

Se numeste “Allen Carr’s Easy Way To Stop Smoking” – detalii cu tona pe Google. In romana am gasit-o PDF aici (eu personal am citit-o in engleza – cum am zis, va ajuta Google – “titlul + pdf” si dati de ea).