Va mai spun si aici ca revista connect, la care subsemnatul e redactor-sef, a ajuns la numarul 100. E un numar special din toate punctele din vedere si e disponibil in toata tara. Asa ca sariti pe el!

Mai multe, aici.

Exista momente cand dai peste o melodie care îti reda perfect sentimentele, una in care te regasesti in totalitate. Nici daca ii spuneai autorului ce simti, el nu avea cum sa o exprime mai bine. Uite, acum am trait un asemenea moment. Si am sa il impartasesc si cu voi, pentru ca, (nici macar pentru intaia oara), Weird Al parca mi-a citit gandurile.

Stau si meditez la gandul ca evreii s-au tot plimbat prin desert 40 de ani, iar iubitii credinciosi care vin in fiecare duminica si sarbatoare legala la biserica baptista de pe strada mea nu-s in stare sa se plimbe 40 de secunde pana pe strada vecina, unde poti parca atatea masini cate iti doreste cuviosul sufletel.

Dar nu, minunata turma (ce cuvant potrivit) a Domnului nu poate parca decat la o atuncatura de bat de biserica si tot timpul in fata caselor adeptilor altor culte, ateilor si a ce-or mai fi ceilalti oameni de pe strada. Astfel ca daca revii de la cumparaturi nu ai unde parca si faci o binecuvantata miscare, de acolo de unde poti parca pana in casa.

Eu n-am nimic cu credinta nimanui, dar m-a batut azi gandul sa il imbucur cu niste simboluri religioase similare celor ale egiptenilor antici pe drept-credinciosul cu Logan care azi l-a lasat fix in fata casei in care stau eu… Sau poate, pentru ca in perioada asta e bine sa ne apropiem de cele sfinte, sa ii scobor cateva dintre ele cand ne intalnim…

Sa incepem intr-o nota vesela, cu o piesa auzita azi pe Planet Rock. A fost in varianta “clean”, dar a avut grija DJ-ul sa spuna ca mai este una si ca se teme sa nu-i dea play din greseala.

Nevertheless, love the attitude. Cine credea ca solistul din Slipknot, Corey Taylor, are atata umor? La a multa ascultare m-am decis sa nu ma bucur singur de ea.

Mai ales ca sunt sigur ca Taylor il bate pe Hrusca mai tare decat il bate Bruce Lee pe Van Damme.

La insistentele mai multor prieteni, promit ca saptamana viitoare o sa debitez ceva pe aici. Naiba isi imagina ca se deranjeaza cineva sa mai si citeasca ce scrie aici.

Dar daca se deranjeaza, so be it. Ne auzim saptamana viitoare!

P.S.: din August, de cand eram pe la Sziget n-am mai scris. Incredibil!

Imi place sa vad competitia acerba existenta intre ProSport si Gazeta, competitie care zilele astea se desfasoara pe frontul debitatului de ineptii cu privire la concertul Maiden de la Cluj.

Dupa ce intai a comis-o Gazeta, cum a scris si Bogdan, scriind aiurea numele chitaristului din Iron Maiden, a venit randul ProSport. A tras una bucata text cu o gramatica aproximativa, in care ne povesteste despre “toti cei patru membri ai trupei Iron Maiden”, care sunt mari microbisti.

Sunt ei microbisti, dar nu-i bai ca nu-s patru, ci sase? Pentru conformitate, hai sa numaram: Steve Harris, Bruce Dickinson, Adrian Smith, Janick Gers, Dave Murray, Nicko McBrain. Ei, cati sunt?

Merge omu’ la Praktiker sa isi ia diverse si variate chestii pentru gradina. Si pentru ca sunt mai inguste culoarele intr-un anume punct, lasa caruciorul la capat si merge sa caute (cam 5 minute) ce ii trebuie. Si vine inapoi cu un colac de furtun si ceva capete. Ca sa constate ca nu mai e caruciorul, pentru ca un dobitoc sau o dobitoaca (sa nu facem discriminari) s-a gandit sa nu isi ia unul de afara, daca tot poate pleca cu al altuia.

Pai daca se fura pana si carucioarele de cumparaturi, ce dracu’ sa mai zici la lucruri mai mari si mai serioase (cum ar fi voturile la alegeri, dar aia e deja alta discutie)? Culmea e ca nu e prima data. Mi s-a intamplat si in alte ocazii sa mai fac o plimbare pana afara (da bine la silueta) pentru ca mi-a disparut caruciorul. Dar na, asa e la romani…

Rar recomand eu filme, dar si mai rar ma deranjez sa ma duc la cinema sa le vad. De data asta am zis sa o fac, incurajat si de faptul ca imi plac filmele lui Nolan. Au o oarecare intunecime foarte sanatos dozata, daca mi-e permisa exprimarea asta.

Oricum, incurajat de asta am mers aseara la Inception, ultima realizare a domnului in cauza. Ce sa zici? Faptul ca Leonardo di Caprio e in mare forma nu prea mai e nevoie sa fie mentionat. Scenariul e brici, ideea e bestiala, modul in care e pusa in scena excelent. Un film cat se poate de inteligent, si care are si ceva efecte speciale, sa nu ai de ce sa te plangi. Nu destule pentru ceafa lata din spatele meu, care a zis la sfarsit ca nu a fost chiar ce se astepta el sa fie. Prea putin “sanje pa pareti, creier pa linoleu”, presupun…

Na, mie mi-a placut la nebunie si il recomand cu toata caldura.

Am crezut ca nu se poate slogan mai cretin decat ala cu “Land of choice”, care venea si insotit de una dintre cele mai cretine melodii din istorie. Si cand credeam asta, pac! Explore-ul asta de toata frumusetea.

Are de toate: e greu de tinut minte, nu spune absolut nimic si mai si suna de parca e scris de un copil de clasa a IV-a. Sugestia mea e simpla: daca tot se duc in China sa il lanseze, sa faca toti cei care s-au ocupat de el, in frunte cu doamna ministru care nu stiu ce tot dezvolta, un “explore China” timp de vreo 50 de ani. Suna cumva?

Iar n-am mai scris mai nimic pe aici de multe secole. Si incep sa realizez ca e din cauza Facebookului. Blogul e o chestie faina, dar Facebook, asa cum e el, are marele avantaj ca trimite mesajul pe care il vreau eu fix cui vreau. Plus ca daca mesajul e o melodie, e infinit mai simplu sa o pun acolo.

Bine, astea sunt scuze pentru lipsa mea totala de chef de a scrie doar de dragul scrisului un text mai lung de doua fraze. Poate imi revine cheful dupa Sziget, mai stii? Ca trebuie sa recunosc ca il astept cu mare nerabdare, mai ales pe Maiden, care, din ceva motiv care se ascunde de mine, mi-au scapat pana acum. Not anymore!

Asa ca va salut pe toti, va semnalez in incheiere trecerea pe domeniu propriu a blogului lui Razvan Coloja (Cypress, cum il stie populatia) si va urez concediu placut daca cititi asta de pe vreo plaja.