Bogdan » Texte

Scrisoare catre iubitul meu provider de Internet

Bogdan — Mon, 29 Dec 2008 09:28:58 +0000

Vreau sa multumesc sincer providerului meu de Internet, a carui retea in ultima vreme mai mult nu merge decat merge (in zona mea, ca doar e zona de case si nu vad la ce ar pune fibra optica), pentru faptul ca, datorita lipsei unei conexiuni la infama retea globala de calculatoare, am reusit sa termin o carte in doua zile. Sincer sa fiu, nu imi aduc aminte in urma cu cat timp s-a mai intamplat asa ceva. Dar lucrul acesta ma bucura (cartea era “Slam” de Nick Hornby si are si ea meritul ei, in mod indiscutabil – este excelenta, va rog s-o cititi daca aveti ocazia).

Totusi, aceasta situatie ma pune in fata unor noi si noi alegeri. Si in fata necesitatii imediate a unor raspunsuri, pe care generosul meu (intr-ale timpului alocat lecturii) furnizor de Internet trebuie sa mi le ofere.

In primul rand, cat de des se va intampla acest lucru. Am nevoie de acest raspuns pentru a sti de cate carti voi avea nevoie spre a compensa lipsa diferitelor site-uri pe care le vizitez zilnic (unele din necesitate, altele de-aia…).

In al doilea rand, vreau sa stiu daca acest timp va fi unul ceva mai lung, iar momentele alese vor fi, ca si pana acum, cele mai cretine cu putinta. Pentru ca, in cazul in care este vorba despre perioade mai lungi in care serviciul nu functioneaza, sau in care trebuie sa schimb pe setari (da, stiu, doar pana la cablul ala care intra in router la mine e treaba voastra – mi-ati spus-o de suficiente ori), ma gandesc sa renunt la abonament si sa dau si banii aia pe (ia sa vad, ghiciti?) carti. La televizor nu ma uit, ca fotbalul e in pauza.

Am uitat de momentul superb de comuniune trait saptamana trecuta, cand am aflat ca ati scos userul si parola si ati trecut pe Dynamic IP si, ca o surpriza placuta, nu mi-ati spus si mie. Iar eu am crezut ca era de la router si am aflat abia pe urma, cand am sunat la serviciul clienti. Convorbire care s-a intrerupt singura.

In plus, ce moment mai bun sa cada netul decat de sarbatori, cand esti acasa si, in loc sa stai cu cei dragi, pierzi vremea aiurea in fata calculatorului? Ia sa vedem daca o mai pierzi atunci cand conexiunea cade odata la doua minute…

Nu pot decat sa ma bucur cand vad ca a mea conexiune a cazut de doua ori si si-a revenit o singura data pe parcursul scrierii acestui text. In concluzie, il voi posta cand va binevoi sa mearga, impreuna cu urarile mele de bine, pe care le voi pastra pentru mine sau le voi elibera in aer verbal, ca sa nu roseasca aceia mai sensibili dintre noi.

Imaginea e de aici si se refera la cu totul altceva. Cu toate astea, mi s-a parut potrivita cumva.

P.S.: L-am postat in sfarsit. La aproape o zi distanta.

Ce oameni, domnule…

Bogdan — Wed, 17 Dec 2008 08:35:37 +0000

Am niste prieteni de groaza. Vreau sa trimit si eu la plimbare prin metoda vanzarii o placa video, un monitor si o sursa pe care le-am schimbat/le voi schimba azi. Da’ am cui? Am pe naiba. Si asta pentru ca prietenii mei sunt ceva ingrozitor. Spun asta pentru ca se incadreaza in doua categorii, fiecare dintre ele foarte bine definita.

1. Cei care sunt la fel de obsedati de tot ce merge pe baza de circulatia electronilor, pentru care astea sunt “old news”, ca ei au calculatoare care daca ruleaza cu toate la maximum la ora 8 seara palpaie luminile prin cartier de zici ca esti intr-o puscarie de prizonieri din timpul razboiului din Vietnam si americanii tortureaza pe cineva cu socuri electrice. Pe langa astia, si eu sunt mult prea putin obsedat, ca un umil jucator de FIFA, ceva managere si ocazional cate un shooter sau cate o strategie.

2. In cea de-a doua categorie ii avem pe cei pe care ii doare la 10 metri de fund de tot ce-i electronic, stiu sa foloseasca un calculator si sa se “dea pe net”, dar mai mult nu-i preocupa. Atata timp cat merge, nu conteaza ca are procesor de 700 MHz model epoca de piatra.

Iar eu trebuie sa am de-a face cu toate astea. Doamne, ce oameni…

Un om fericit

Bogdan — Wed, 26 Nov 2008 09:05:56 +0000

Citesc pe BoGDÂ ca un studiu efectuat de cercetatorii universitatii din Maryland a demonstrat ca oamenii fericiti se uita mult mai putin la televizor decat cei nefericiti. Studiul nu a reusit sa determine daca oamenii respectivi sunt nefericiti pentru ca se uita la televizor sau se uita la televizor pentru ca sunt nefericiti (asta imi aduce aminte de ceea ce zicea personajul lui John Cusack in “High Fidelity”Â - “Did I listen to pop music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to pop music?”…).Â

Oricum, concluzia care se poate trage de aici e una cat se poate de simpla. Avand in vedere faptul ca pe televizorul meu se pune praful si ca il pornesc doar o data sau de doua ori pe saptamana, cand joaca Steaua, trebuie ca sunt unul dintre cei mai fericiti oameni de pe planeta. Si daca se nimereste sa il pornesc mai des uneori, il sting repede. Gradul de imbecilitate al programelor TV are grija sa ma mentina fericit, si le multumesc celor care le fac pentru asta.

Remote control

Bogdan — Thu, 06 Nov 2008 13:12:19 +0000

Stire. Un barbat i-a infipt nevesti-sii telecomanda in gat. Respectiva nevasta voia sa vada ceva serial turcesc, iar sotul, baut de felul lui, nu a prea fost de acord. Intr-o oarecare masura il pot intelege, ca o fi existand un motiv pentru care, in afara de orele la care se difuzeaza meciurile Stelei, pe televizorul meu se depune praful in cantitati impresionante (da, am vazut meciul de aseara; nu, nu vreau sa vorbesc despre asta). Toate programele difuzate de tona aia de televiziuni cu care m-a binecuvantat operatorul meu de cablu par sa fie preocupate sa difuzeze numai si numai porcarii neinteresante. Si asta in permanenta, indiferent de ora din noapte sau zi. La un moment dat am trait cu impresia ca fac intentionat si ca sunt vizate doar orele cand ma aflu acasa, asa ca m-am gandit sa organizez o operatiune de panda. Sa incerc sa il deschid cand nu se asteapta, doar-doar il prind nepregatit pentru mine si cu ceva interesant in plin proces de difuzare. Din pacate, era doar o iluzie. Programele romanesti nu sunt doar din cele care par tampite intre anumite ore. Ele sunt tampite in permanenta si cred ca posibilitatea de mai repara este dusa de multa vreme undeva unde oamenii mai si gandesc inainte sa emita.

Si atunci cum sa te mire faptul ca tara asta se tampeste pe zi ce trece si am tot mai tare senzatia ca n-avem ce sa facem in legatura cu asta? Sunt curios ce facea respectivul sot daca sotia era pe internet si nu ii placea site-ul pe care se afla. Ii baga tastatura pe gat, tasta cu tasta? Sau toata odata? Dileme, dileme…

Fixul ala din alta retea

Bogdan — Tue, 28 Oct 2008 18:35:12 +0000

De la o vreme se intampla o faza al naibii de interesanta. Sa incep prin a spune ca unul dintre cele doua mobile (sau ambele) Â era de obicei responsabil cu enervarea mea de dupa-amiaza, pentru ca isi gasea sa sune de cate ori aveam si eu un moment ceva mai calm. Si daca incepea, refuza sa mai termine. Inchideam, iar suna, iar inchideam, iar suna si tot asa.

Mai nou mobilele imi suna prea putin de la o ora incolo. O fi faptul ca l-am trecut pe cel personal in alta retea? Ca-n reclama Cosmote cu copiii aia emo, ma evita toata lumea pentru ca sunt din alta retea. Sa fie sanatosi, asta nu poate decat sa ma bucure… Oricum, cel de serviciu era responsabil cu astea, dar si el pare a fi mai calm spre orele serii in ultima vreme. Nici asta nu ma supara deloc. Si asta pentru ca am reusit sa ajung incet-incet la un moment al zilei cand pot fi si eu calm, doar cu ale mele griji pe cap, fara sa le mai am si pe ale altora.Â

Din nefericire, de vreo doua zile incoace, nesimtitul ala de telefon fix, pana acum catava vreme foarte pasnic si la locul lui, aproape neobservabil acolo in hol, a inceput sa faca pe nebunul si sa sune exact cand ma apropii de starea descrisa mai sus. Si cand incepe, refuza sa termine. Unii dupa altii suna, de zici ca s-a dat liber la vorbit in draci pe liniile fixe ale patriei.

O fi din cauza ca el e dintr-o cu totul alta retea decat celelalte doua, mult mai pasnice si mai resemnate cu soarta lor? Ramane sa cercetez si sa ajung la o concluzie, daca o fi existand una.

In rand cu lumea

Bogdan — Mon, 27 Oct 2008 17:26:08 +0000

Stiu ca nu am mai zis nimic pe-aici de vreo cateva zile, dar motivul e unul foarte simplu si, in acelasi timp, neplacut – am ajuns si eu in rand cu lumea. Atata am rezistat, am renuntat la calitatea mea de rebel. Asa ca am facut ceea ce au facut cam toti in ultima vreme, fie ca sunt prosti sau destepti, manelisti sau rockeri, intelectuali de prim rang sau muncitori necalificati – o viroza! Viroza de care m-am bucurat din plin pe parcursul a trei zile petrecute aproape in totalitate in pat, cu ceaiuri, Halls si naiba mai stie ce alte leacuri care in cele din urma au dat oarece roade, cat timp am inceput sa ma simt ceva mai bine cam acum o ora. Asta probabil ca demonstreaza ca, in ciuda eforturilor mele, sunt fericitul proprietar al unui organism sanatos, care s-a descurcat destul de repede cu inamicul. Bine, tusea mai e aici, dar trag nadejde ca se duce si ea pe undeva in zilele urmatoare – as avea eu cateva sugestii, dar nu o sa le spun. Sper sa o conving cu siropul din muguri de pin. Data trecuta a mers. Si nu, nu ma las de fumat.

Fericirea din ochi

Bogdan — Thu, 23 Oct 2008 18:04:26 +0000

Exista o femeie (ar putea sa aiba undeva spre 30 de ani) care are obiceiul sa cutreiere strazile Oradiei, mai ales cele centrale, cam pe la aceleasi ore pe la care se nimereste sa trec si eu pe acolo, in drum spre sau dinspre birou, sau cu diferite treburi. Atitudinea ei fata de tot ce o inconjoara, modul in care priveste cumva in gol si gesturile tradeaza cat se poate de clar faptul ca nu are cum sa fie normala (ce expresie oribila s-a inventat pentru ceva atat de personal). Asta in acceptiunea generala a termenului, asa imperfecta cum este ea. Nu deranjeaza pe nimeni, nu discuta cu nimeni. Nu face decat sa se plimbe, aproape tot timpul cu o mapa in mana, sa mai vorbeasca uneori de una singura si sa zambeasca. Lucrul care ma uimeste in mod constant este zambetul acela, atat de sincer si care imi da atat de tare senzatia ca ii apartine doar ei si ca restul lumii nu are ce cauta intr-o fericire care i se citeste cat se poate de clar pe fata.Â

Stiu ca asta poate suna ciudat, dar imi da de cate ori o vad senzatia ca acolo, in lumea ei, e cat se poate de fericita si ca nu are nevoie de lumea noastra. Chestia asta pur si simplu ma fascineaza.Â

Nu, nu exista nici o concluzie a acestui text.