Iata-le, si iata si afisul turneului. Faceti bine si mergeti, pentru ca aveti ce vedea si, mai ales, auzi!

4 noiembrie, Oradea – Club Blue Monday

5 noiembrie, Cluj Napoca – Irish Music Pub

9 noiembrie, Sibiu – Vintage Club

10 noiembrie, Timisoara – Setup

11 noiembrie, Resita – Rock Cafe

18 noiembrie, Constanta – Heaven’s Hell

19 noiembrie, Galati – Zodiar

25 noiembrie, Buzau – Cafeneaua Artistilor

26 noiembrie, Iasi – Club Hand

2 decembrie, Brasov – Centrul Cultural Reduta

3 decembrie, Targoviste – La Scriitori

Turneul se va incheia la Bucuresti, unde aniversarea va fi celebrata la Sala Palatului, in data de 8 decembrie, printr-un spectacol-concert pe masura trupei si a varstei.

Mai multe detalii, pe pagina Facebook oficiala Celelalte Cuvinte.

Nevertheless, love the attitude. Cine credea ca solistul din Slipknot, Corey Taylor, are atata umor? La a multa ascultare m-am decis sa nu ma bucur singur de ea.

Mai ales ca sunt sigur ca Taylor il bate pe Hrusca mai tare decat il bate Bruce Lee pe Van Damme.

Dupa ce intai a comis-o Gazeta, cum a scris si Bogdan, scriind aiurea numele chitaristului din Iron Maiden, a venit randul ProSport. A tras una bucata text cu o gramatica aproximativa, in care ne povesteste despre “toti cei patru membri ai trupei Iron Maiden”, care sunt mari microbisti.

Sunt ei microbisti, dar nu-i bai ca nu-s patru, ci sase? Pentru conformitate, hai sa numaram: Steve Harris, Bruce Dickinson, Adrian Smith, Janick Gers, Dave Murray, Nicko McBrain. Ei, cati sunt?

Trebuie sa va faceti un cont pentru asta, dar cum dureaza doua minute, nu cred ca va fi un efort prea mare.

Suntem inscrisi la categoriile “Blog colectiv” si “Blog de muzica” si ne puteti vota dand clic aici.

Prima oara noutatea. Una foarte importanta, zic eu. V-am spus deja de relansarea lui DeMaio.info, care s-a transformat in Blogul de Rock, un site unde toti pasionatii de muzica rock de calitate sper sa se adune (de fapt, ce tampenii vorbesc? au si inceput deja sa se adune, semn ca lumea asta nu efacuta numai din rahaturi care cu greu se pot numi muzica). Ce nu v-am spus e ca si eu fac cu onor parte din echipa care porneste la drum cu acest proiect ambitios. E modul meu de a-mi manifesta pasiunea pentru scris si sunt foarte mandru de ceea ce am facut impreuna cu Bogdan, alias DeMaio, deja. Dar asta e absolut nimic fata de ceea ce urmeaza. Pot sa promit acest lucru cu toata responsabilitatea, asa ca stati cu ochii pe noi, pe Blogul de Rock.

Nemultumirea, care nu are nici macar o singura treaba cu cele de mai sus, se refera la orasul meu. Care da banii pe campanii cu “Oradea nu e o scrumiera”, dar nu face nimic pentru a incuraja omul sa recicleze. Am strans in ultimele saptamani toate PET-urile, ca am zis ca e pacat sa ajunga la groapa de gunoi si apoi in plamanii mei. Am zis ca e mai bine sa le duc la un cos din ala de reciclat asemenea recipiente, unul dintre putinele pe care le vazusem (cel din parcul de pe malul Crisului, in zona strazii Iosif Vulcan. Cand colo, nenorocitul de cos nu mai era acolo. Noroc ca mi-am adus aminte ca mai vazusem unul prin Rogerius, pe langa muzeu. Cred ca aratam de parca faceam turism electoral, cand coboram din masina cu plasele alea…

Atat. O saptamana usoara sa aveti!

Duminica i-am dat drumul dimineata si l-am oprit seara tarziu, probabil spre disperarea Winampului si a colectiei mele de muzica (una destul de foarte mare…).

Aici il gasiti, impreuna cu celelalte posturi , care acopera cam orice gen muzical.

Europe – “Last Look At Eden” – foarte consistent discul asta nou, chiar daca ceva mai calm pe alocuri decat precedentele (“Start Form The Dark” si “Secret Society”). Are exact in masura in care trebuie rock clasic a la Purple sau Thin Lizzy si chestii moderne. Imi plac foarte mult “The Beast”, “U Devil U” si “New Love In Town”. Am ascultat pe el in draci vreo doua saptamani si nu ajung sa ma plictisesc.

Lynyrd Skynyrd – “God & Guns” – inca un album de southern rock sanatos de la maestrii genului. Pe asta se simte insa si un pic de blues sanatos (“Floyd”), iar albumul in totalitatea lui este mai degraba o continuare a lui “Vicious Cycle” decat o revenire la stilul care i-a consacrat. Daca vreti “Sweet Home Alabama”, mai greu… Mi-a placut mult si asta, chiar daca ideile din piesa de titlu nu sunt unele pe care sa le impartasesc. Oricum, americanului sudist nu i le scoti din cap…

Muse – “The Resistance” – astia au inceput sa imi placa tot mai mult si cred ca albumul asta este cel mai legat dintre toate cele de pana acum (nu ca restul nu ar fi foarte bune). Oamenii imbina exceptional rock progresiv, electronice si muzica clasica intr-un album foarte bine cantat dintr-un capat in celalalt. Nu stiu daca ai cum sa descrii atmosfera creata pe alocuri. Musai de ascultat.

Gotthard – “Need To Believe” – elvetienii astia chiar se pricep la ceea ce fac, chiar daca nu e ceva extrem de pretentios. Si asta au facut si acum – un album de hard ‘n’ heavy onest si bine cantat, instrumentisti buni, vocal foarte bun, piese curatele si placute, care nu deranjeaza nici ca fond sonor la alte activitati. Nu e un album care sa rastoarne muzica, dar e placut la ureche.

Joe Stump – “Virtuostic Vendetta” – pe tipul asta l-am vazut live Holyhell la Bucuresti, in deschidere la Manowar. Nimic de zis, chitarist foarte tehnic, dar de o lehamite absolut incredibila. Cam asa e si discul asta. Foarte tehnic, shredding la maximum (omul e bun, nu ai cum sa negi), atata ca piesele mare lucru nu prea zic. Admiri calitatile lui si cam atat. Il pui undeva si acolo ramane. E clar ca vrea sa ii faca lui Malmsteen concurenta si pe alocuri ii mai si iese. Diferenta e ca Malmsteen mai si transmite cate ceva.

Anouk – “For Bitter Or Worse” – niciodata nu m-am asteptat la asa ceva de la Anouk, o solista pe care o respect dintotdeauna si a carei muzica nu m-a dezamagit vreodata. Tipa a facut albume foarte bune cam tot timpul. Penultimul, “Who’s Your Momma”, cu toate ca nu e el “Urna Solitude” sau “Graduated Fool”, este totusi un album destul de bun, cu destule puncte pozitive. Suficiente sa ceara reascultari. “For Bitter Or Worse’ asta este, insa, un dezastru. O dezamagire crunta. Este prima oara ca ascult un album al tipei asteia si nu am nici cea mai vaga intentie sa il reascult. Vreodata. Mare pacat. E atat de anost incat cu greu am rezistat sa il ascult pana la capat.Si oricat ma chinui, nu ii pot gasi aspecte pozitive.

Pearl Jam – “Backspacer” – trupa asta a fost una dintre “alea mari” in materie de grunge, la vremea aia. Intre timp a inceput sa coteasca spre ceva ce nu prea poti include intr-un gen (nu ca as fi eu adeptul categorisirilor), dar care suna chiar bine. De la ideile cumva mai punk-rock din “Gonna See My Friend” pana la melancolia din “Just Breathe”, un disc placut aproape cap-coada. La prima ascultare nu am remarcat o multime de lucruri, dar pe la a doua albumul asta incepe cumva sa se deschida. Iar vocea lui Vedder face foarte mult.

Megadeth – “Endgame” - prietenul Marius mi-a zis ca astia au ajuns inapoi in anii ’80 cu discul asta, dupa ce in prealabil ii laudase pe Europe, care “stiu sa cante modern”. De data asta nu-i impartasesc parerea. Da, Megadeth a revenit la directia extrem de agresiva de pe albume gen “Rust In Peace”, dar asta nu e lucru rau, dupa parerea mea. Albumul suna, are cojones, e macel instrumental pe el, are texte din alea cum numai Mustaine stie sa scrie, care lovesc direct in fata. Mie imi lipsea Megadethul asta si cred ca era exact momentul pentru un asemenea album. Ce naiba, sa mai fie si metale! Nu zic ca albumele mai moi au fost slabe, dar mie imi place directia asta.

Cam atat. Probabil ca au fost si altele, dar astea mi-au ramas in minte. Am uitat sa mentionez, toate sunt 2009.

In masina vecina, niste fete. “Fufe”, zice el. Reactia lor a fost cea mai misto chestie auzita de mine: “uita-te la ala, cred ca e poponar” (am incheiat citatul, ca n-am nimic cu nimeni). Dehe spune ca este foarte suparat, ca i-au tarat prin noroi pasiunea pentru Loredana fufele alea. Eu, pe de alta parte, desi nu ma indoiesc de orientarea sexuala a lui Dehe, le inteleg pe fetele in cauza ca au facut-o. Indiciile erau acolo, nu? Loredana (cu cantat inclus, si voi nu l-ati auzit cantand), sacoul, masina….

Esential e ca eu nu ma mai pot opri din ras, asa ca ii multumesc lui Dehe. Fara el, criza ar fi chiar nasoala.

* daca voi credeti ca posturile astea sunt o gluma, va cam inselati amarnic. Asa-i, Dehe?

1. astia isi scriu textele la bascalie – perfect plauzibil, ba chiar un experiment simpatic;
2. au o parere foarte proasta despre publicul lor, pe care il considera o adunatura de oligofreni.

Altfel nu pot sa-mi explic si pace.

L-ati citit? Buuun, atunci sa continuam. Aseara a cantat Loredana la Cerb, iar eu chiar m-am uitat la vreo doua piese. 1. Mixat oribil – sunetistul ala, oricine o fi fost, trebuie impuscat. Dar alta chestie ma amuza. Aseara i-am trimis prietenului Dehe SMS sa se uite la Loredana, iar acum am analizat pe mess, in trei cuvinte prestatia. A fost de acord cu mine la capitolul sunet, dar a fost de acord si la altceva. Eu am zis ca Loredana nu numai ca a sunat prost, dar a si cantat fals ca dracu’.

Apoi eu am spus ca sunetistul trebuia sa dea fetele de backing un pic mai tare, atata vreme cat ele nu se auzeau deloc, iar Loredana falsa ingrozitor. Faza la care Dehe imi raspunde: “oricum e mai tare ca Madonna”. Si a trebuit sa-i dau dreptate. Si sa pun povestea asta pe blog. O fi cantat fata fals, dar fata de Madonna, care a facut cariera pe asa ceva…