Mai multe, aici.

Dar nu, minunata turma (ce cuvant potrivit) a Domnului nu poate parca decat la o atuncatura de bat de biserica si tot timpul in fata caselor adeptilor altor culte, ateilor si a ce-or mai fi ceilalti oameni de pe strada. Astfel ca daca revii de la cumparaturi nu ai unde parca si faci o binecuvantata miscare, de acolo de unde poti parca pana in casa.

Eu n-am nimic cu credinta nimanui, dar m-a batut azi gandul sa il imbucur cu niste simboluri religioase similare celor ale egiptenilor antici pe drept-credinciosul cu Logan care azi l-a lasat fix in fata casei in care stau eu… Sau poate, pentru ca in perioada asta e bine sa ne apropiem de cele sfinte, sa ii scobor cateva dintre ele cand ne intalnim…

Dar daca se deranjeaza, so be it. Ne auzim saptamana viitoare!

P.S.: din August, de cand eram pe la Sziget n-am mai scris. Incredibil!

Bine, astea sunt scuze pentru lipsa mea totala de chef de a scrie doar de dragul scrisului un text mai lung de doua fraze. Poate imi revine cheful dupa Sziget, mai stii? Ca trebuie sa recunosc ca il astept cu mare nerabdare, mai ales pe Maiden, care, din ceva motiv care se ascunde de mine, mi-au scapat pana acum. Not anymore!

Asa ca va salut pe toti, va semnalez in incheiere trecerea pe domeniu propriu a blogului lui Razvan Coloja (Cypress, cum il stie populatia) si va urez concediu placut daca cititi asta de pe vreo plaja.

M-a uimit insa cat de diferit e totul, modul in care a crescut tara asta, cum a reusit sa treaca peste toate problemele din trecut si sa devina ceva absolut fabulos. O capitala unde o cladire de 15 etaje e o cladire mica, unde strazile normale arata ca niste autostrazi europene si unde oamenii sunt de o politete incredibila fara ca macar sa te cunoasca. O tara unde toti muncesc pe rupte si cred ca o fac nu atat pentru salariul pe care il iau, cat pentru ca asa e cultura lor.

Trebuie sa recunosc ca mi-a placut la nebunie. Seul e o minunatie de oras, cu verde cat nu vezi probabil in toate orasele noastre la un loc. Ce mai, mi-a placut la nebunie.

Daca aveti chef sa aruncati o privire peste niste poze, le gasiti aici.

Trebuie sa va faceti un cont pentru asta, dar cum dureaza doua minute, nu cred ca va fi un efort prea mare.

Suntem inscrisi la categoriile “Blog colectiv” si “Blog de muzica” si ne puteti vota dand clic aici.

Si mai si zice “vino in PSD acum”, de parca PSD ar fi un birt in care in momentul asta se tine un concurs de tricouri ude…

Daca nu ma credeti (si sunt ca Boc, nu am pretentia sa fiu crezut de nimeni), aici e pagina jocului de pe Amazon UK, unde il puteti si precomanda.

Orasul in schimb e o minune. Are de toate – si mare, si munte, si arhitectura clasica, si moderna, toate combinate in ceva absolut superb, care reuseste sa te lase cu gura cascata, indiferent de directia in care te uiti. Amprenta lui Gaudi e peste tot (am apucat sa si vedem cate ceva din creatiile lui), dar mie cel mai mult mi-a placut parcul Guel si peisajul care se vede de acolo. Bineinteles ca Barcelona nu este un oras pe care sa il vezi in cateva zile, dar sunt sigur ca ma voi intoarce (am baut din fantana de pe Rambla, deci n-am scapare).

Pentru mine a fost fabuloasa vizita la Camp Nou, un stadion pe care mi-am dorit intotdeauna sa il vad. Am speranta ca o sa il vad la un moment dat si cu ocazia unui meci al Barcei. Oricum, e un loc incarcat de istorie a fotbalului si un exemplu de facut bani din tot ce se poate vinde…

Daca vreti sa vedeti cateva poze din Barcelona, am pus cateva la mine pe Facebook.

Unde-s toti anticomunistii acum, cand adunatura asta a dus lucrurile la un asemenea nivel incat incearca sa suga bani din toate partile, inclusiv din fast-food-uri si drepturi de autor? Cand n-or avea bani de platit salarii si pensii (lucru care deja se cam intampla), o sa vreau sa le aud gura celor care i-au votat. Nu de alta, dar mai nou, de cate ori spun din astea, nimeni dintre cei pe care ii cunosc si care erau cu gura mare acum doar cateva saptamani nu imi raspunde. De ce, ma intreb?

P.S.: nu stiu de ce se mira toata lumea de Bittman consilier la Finante. Cu ce e ala mai incompetent decat restul guvernului?

Ajungem acolo. Lucrurile n-aratau rau de afara. Nici fantastic, dar era ok. Un complex de casute de vara (cu o mica piscina) – culmea, ca aveau nume de partide politice (trebuia sa banuiesc din momentul ala ca nu e ceva ok), iar mai sus cabana in sine, destul de mare. Sala de mese de jos (unde s-a si tinut cheful) arata chiar ok, destul de curata, destul de draguta pentru a juca la http://www.partybets.com/ pe un laptop sau chiar manca cina..

Distractia incepea in cabana. Pereti scorojiti, podele care nu prea aratau ca si cum ar fi fost curatate in ultima vreme, dar si muste intr-o superba stare de letargie hibernala. Mai misto era ca unele dintre muste au avut inspiratia sa isi dea obstescul sfarsit in asternuturi. Astfel ca, in secunda in care ridicai plapuma, puteai vedea cateva stand frumos si intinse in asternuturile in care urma sa dormi. Frumos, nu?

Apa calda cica era in contract, dar eu personal nu m-am intalnit cu ea deloc (o fi venit pe fuga si o fi mers si ea la vreun chef de revelion). Mai frumos e ca, asa cum e bine pentru stimularea gandirii la cald, caloriferele erau la capul patului si erau calde de plezneau, asa ca a fost chestie de timp pana s-au trezit toate mustele moarte prin camera. Si era normal sa o faca, atata timp cat din toaleta venea un miros absolut oribil de canal, care nu ma indoiesc ca le placea la nebunie. Si daca ai fi avut apa calda, starea cam lipicioasa a podelei oricum nu te prea incuraja sa folosesti dusul.

Si a venit si noaptea de revelion. Noi eram 18, daca bine tin minte, sicredeam ca atatia vom fi. Asta daca gazdele noastre nu se gandeau ca ne simtim mai bine daca fac masa de revelion si pentru toti locuitorii localitatilor superbei comune Ciucea. Astfel ca am avut companie de toate varstele, de la doamne si domni pe la 40-50 de ani, ei in costum, ele cu rochii cu voal si pana la ciumeti de 20-30 de ani, in nelipsitele bluze in dungi groase alb-negru. Culmea era ca trei dintre astia din urma aveau fix aceeasi bluza si stateau unul langa altul la masa.

M-a pus dracu’ sa leg laptopul la amplificator si, vazut fiind, m-am ales cu doi din astia care m-au intrebat cam toata noaptea daca eu sunt cu muzica, spunandu-mi sa pun ceva mai “saltaret, mai de joc”. Pana la urma si-au pus populara si manelele lor, iar eu am mers la culcare, in timp ce grupul nostru s-a distrat afara, cu muzica pusa de la masina.

Ar mai fi multe de zis, dar nu mai am chef sa imi amintesc, asa ca va ofer cateva imagini ale acelor locuri superbe. Am senzatia ca alea care exista acum pe internet sunt de cam multisor. Astea-s mai actuale.

Am uitat sa zic – pensiunea are 3 margarete. Sunt curios cum o fi una de o singura margareta…

P.S.: vorbind cu Mihaela mi-am adus aminte de o replica a unuia dintre colegii de supliciu, venit cu cainele la mirifica cabana (cacofonia e absolut intentionata): “mai, aici pana si cainele meu s-a plans de conditiile de cazare”. Camera lui era facuta in asa fel incat atunci cand catelusa intra intre cele doua paturi, nu mai avea unde sa intoarca. Si era obligata sa iasa de acolo in marsarier…

Prima oara noutatea. Una foarte importanta, zic eu. V-am spus deja de relansarea lui DeMaio.info, care s-a transformat in Blogul de Rock, un site unde toti pasionatii de muzica rock de calitate sper sa se adune (de fapt, ce tampenii vorbesc? au si inceput deja sa se adune, semn ca lumea asta nu efacuta numai din rahaturi care cu greu se pot numi muzica). Ce nu v-am spus e ca si eu fac cu onor parte din echipa care porneste la drum cu acest proiect ambitios. E modul meu de a-mi manifesta pasiunea pentru scris si sunt foarte mandru de ceea ce am facut impreuna cu Bogdan, alias DeMaio, deja. Dar asta e absolut nimic fata de ceea ce urmeaza. Pot sa promit acest lucru cu toata responsabilitatea, asa ca stati cu ochii pe noi, pe Blogul de Rock.

Nemultumirea, care nu are nici macar o singura treaba cu cele de mai sus, se refera la orasul meu. Care da banii pe campanii cu “Oradea nu e o scrumiera”, dar nu face nimic pentru a incuraja omul sa recicleze. Am strans in ultimele saptamani toate PET-urile, ca am zis ca e pacat sa ajunga la groapa de gunoi si apoi in plamanii mei. Am zis ca e mai bine sa le duc la un cos din ala de reciclat asemenea recipiente, unul dintre putinele pe care le vazusem (cel din parcul de pe malul Crisului, in zona strazii Iosif Vulcan. Cand colo, nenorocitul de cos nu mai era acolo. Noroc ca mi-am adus aminte ca mai vazusem unul prin Rogerius, pe langa muzeu. Cred ca aratam de parca faceam turism electoral, cand coboram din masina cu plasele alea…

Atat. O saptamana usoara sa aveti!