Am mers initial la Episcopia Bihor, unde Kinder Junior juca cu Viitorul Suplacu de Barcau (cam multe echipe “Viitorul”  – ori pe astia nu-i afecteaza criza si cred orbeste in binele care urmeaza, ori n-au imaginatie de doi bani), pe un stadion maacar ciudat (daca-l poti numi stadion…), dar cum Kinder conducea cu 3-0 in minutul 12 (9-1 final, aveam sa aflam mai tarziu, adica 6 victorii in 6 meciuri), am zis sa pornim spre Debrecen incet-incet, ca sa nu trebuiasca sa ne grabim.

O sa spun din start “jos palaria!” pentru modul in care isi iubesc oamenii echipa. Cu o ora – o ora si ceva inainte de meci era rosu tot orasul (culorile clubului sunt alb si rosu). Am intrat relativ usor in stadion (unul mai vechi, cu tribune metalice, dar mi s-a spus ca fac unul nou, de Champions League, de 20.000 de locuri), ne-am asezat pe locurile noastre si am admirat spectacolul. Unul oferit atat de galerii (rivalitate veche), absolut superbe, care s-au “gratulat” in cei mai frumosi termeni, ba au mai aprins si cate o fumigena, cat si cel din teren. Pentru ca meciul a fost mult peste ce vezi in mod normal in Ungaria. Ferencvaros a condus cu 1-0 la pauza, apoi Loki (asa e numita cu afectiune DVSC Debrecen, de la “lokomotiv”, echipa fiind legata dintotdeauna de caile ferate) a ratat un penalty, iar apoi a reusit sa rastoarne scorul. Al doilea gol a fost marcat de Coulibaly, un atacant francez de culoare. De remarcat oricum brazilianul Leandro, tot de la Debrecen, un jucator al naibii de tehnic.

Mai uimitor a fost viteza in care s-a jucat si calitatea meciului per total (mult peste ce se joaca in mod normal la ei). Si tot de remarcat modul in care a fost aplaudata la inceput echipa pentru felul in care a jucat la Liverpool (unde, sincer, eu ma asteptam sa ia mult mai mult decat acel 1-0).

Experienta frumoasa, meci splendid, m-au convins, cred, sa merg si alta data. Dar numai la derbyuri, ca stiu eu cum arata alea cu Kaposvar si alte minuni de genul asta…

Mai jos aveti si un playlist cu ce am filmat pe acolo cu Diamondul.

Alaltaieri am fost din nou la Sarbi, localitatea unde isi joaca echipa Kinder Junior Oradea meciurile de “acasa”. Am ajuns prin minutul 10 al partidei de Cupa Romaniei dintre Kinder si Cetatea Biharia, o echipa care joaca in D si il are antrenor pe Alexandru Kiss, care a trecut si pe la FC Bihor candva, fara sa fie prea iubit de suporteri (or fi avut ei motivele lor…). Si am ajuns dupa un drum extrem de comic (nu si pentru prietenul Dani, care a scoborat cateva zeitati pana a iesit din traficul care e in Oradea pe la 16,30 in fiecare zi), pe parcursul caruia am mers sa ii luam si pe ceilalti doi participanti la excursie, Gelu si Gogu.  Gogu, care lucreaza pe Calea Borsului undeva (asta e pe drumul spre Ungaria, pentru cei care nu stiu Oradea), motiv pentru care cel mai scurt drum spre Sarbi, ca sa nu ne intoarcem vreo 3-4 kilometri, era pe langa groapa de gunoi a acestui superb municipiu. O premiera pentru mine, Dani si Gogu, care nu mai trecusem pe acolo si nici nu cred ca ne mai dorim s-o facem prea curand (trebuie sa recunosc ca idiotul care a deschis geamul am fost eu…).

Sarind peste drum, am ajuns si la stadion – de departe cel mai simpatic mie dintre cele pe care le-am vazut pe la meciuri din astea. Gazonul e el destul de denivelat, lucru care le mai pune mici probleme jucatorilor, dar locul este foarte frumos (intre niste dealuri, cum se vede si din imagini) si exista si o tribuna noua in care sta galeria – de data asta nu la fel de zgomotoasa ca ultima oara, cand dispuneau si de o toba. Lume destul de multa si bine dispusa.

In plus, meci bine peste nivelul obisnuit. S-a alergat mult, ambele echipe s-au miscat destul de bine, dar Kinder a fost clar echipa mai buna si si-a creat mai multe ocazii, chiar daca a avut om eliminat aproape imediat dupa pauza (cam aiurea, sincer sa fiu, asa cum a fost cam tot arbitrajul…). Golul a cazut cand nu mai credeam ca se intampla asta si eram sigur ca se ajunge in prelungiri, pe final. Trebuie sa recunosc ca baietii de la Kinder au facut un meci bun, mult mai bun decat ultimele doua de campionat vazute de mine. Probabil ca in campionat, unde nu prea mai au obiectiv, cam lipseste motivatia, dar de data asta ziceai ca ei erau echipa de liga superioara.  Chiar a fost un meci frumos, iar atmosfera a fost si ea ca de obicei.

Ca arbitrii si-au luat cele mai colorate injuraturi cu putinta (trebuie sa reunosc contributia lui Gogu, care a intrat foarte bine in atmosfera, avand in vedere ca era primul lui meci de genul asta…), si asta e adevarat – oricum, replica mea preferata ramane “ba, vrei sa-ti dau ochelarii mei? ca am senzatia ca nu vezi”. Pe restul nu ar fi politicos sa le reproduc…

Mi-a placut si de un domn care era extrem de binedispus pe la jumatatea meciului cand s-a decis, mai mult sau mai putin impleticit, sa se prezinte. Mai tare a fost ca s-a dus tintit langa un alt spectator, pentru ca a vazut o sticla langa acesta din urma. Ba peste doua minute s-a mai si justificat, in hohotele de ras ale asistentei: “m-am pus langa el ca am vazut busola”…

Ce sa mai zici? Am ras bine, am vazut un meci frumos, ne-am bucurat de calificare. Clar mergem si de miercuri intr-o saptamana, cand Kinder joaca din nou in Cupa, de data asta cu Frontiera Oradea. Mai jos am si ceva poze, facute cu HTC-ul.

Prima oara sa va spun unde e Brusturi (acelora care au tras chiulul de la geografie si nu cunosc aceasta metropola). Brusturi e fix dupa Picleu (daca nici de Picleu nu stiti…). Cu alte cuvinte, undeva la dreapta de la Tileagd (asta e spre Cluj) pe un drum care arata ca dupa bombardament. Jur ca atatea gropi mai rar am vazut si simtit. Altfel, zona chiar frumoasa. N-am stiut ca e in halul ala drumul, ca plecam mai repede. Asa, ne-am petrecut vreo 10 minute in spatele unuia cu un tractor si am ratat primele vreo 5 minute ale meciului (ni s-a comunicat ca intre timp Kinder ratase si un penalty).

La Brusturi, atmosfera de mare meci. Lume pe dealuri destul de multa, dar de departe cel mai important si mai vocal e Fane, cel mai aprig suporter al celor de la Viitorul Brusturi. De ce? Pai simplu, fiindca are o portavoce. Prin care urla la jucatorii gazda sa il faca sa zambeasca si sare in sus de fericire cand acestia deschid scorul prin vedeta lor, un brazilian de-al lui Banel. Ba mai si pune de la mobil un “Scooter – Maria” prin portavoce. Dupa ce mai si tranteste cateva injuraturi despre jocul dinamovistilor in meciul nationalei de cu o seara inainte, imi e clar ca e stelist.

Distractia continua, meciul are angajament si ritm, Kinder ataca dar degeaba, ca portarul celor din Brusturi e de netrecut (fara gluma, chiar avea reflexe foarte bune pustiul). Mai un fault, mai o tentativa de autogol de am crezut ca rupe baiatul bara, mai o minge sutata direct in fata unuia dintre jucatori… Kinder a egalat pana la urma (adevarul e ca au cam si dominat perioada aia a meciului), ca urmare a unei lovituri libere la care nici portarul n-a mai avut ce face, dar nu asta e motivul pentru care ne-am distrat asa de bine la meciul asta (ca si la celalalt, de altfel). Atmosfera e criminala de-a dreptul, publicul e patimas si auzi niste chestii de n-ai cum sa nu razi de te dor falcile cand pleci acasa. Meciul s-a terminat egal, ambele echipe au ratat mult (“bine ca la bufet stiti sa beti, da’ sa dati gol nu stiti…”), s-a si faultat destul (“rupe-i picioru’, sa marga cu picioru-n brate acasa…), dar cel mai simpatic moment a fost cel in care arbitrul de centru a venit langa bancile tehnice si le-a spus celor de pe ele sa nu mai dea indicatii toti deodata…

La un moment dat, valea este zguduita de un zgomot puternic de motocicleta de enduro. Zgomotul se materializeaza in doi suporteri intarziati pe motoare, cu caciuli bine indesate pe cap (ploua si cald nu e). Aflam si cine sunt, in momentul in care unul dintre cei de langa noi zice “ni-i-ai pa Ghita si Vasile. Da unde ati fost ma?”. Raspunsul vine prompt: “la oi. Cat ii scoru’?”

Si cum lucrurile fara putin suspans nu se puteau incheia, Dani si-a luat si cateva injuraturi de la suporterii locali (ma temeam sa nu ne luam si altceva decat injuraturi), dupa ce a strigat ca n-a fost ofsaid la o faza a celor de la Kinder – si nu, n-a fost. S-au calmat insa la final, de fericire ca au scos un punct (in tur Kinder a batut cu 7-0)… Si am plecat acasa, si am lasat Picleul in urma, si ne-am intors pe E60, dupa inca o tura de cursa cu obstacole pe minunatele drumuri bihorene.

Si daca nu ma credeti, Dani a filmat cateva faze importante, asa ca va recomand clipul care vine cu acest post. Mai ales pentru atmosfera. Mai ceva ca pe Santiago Auseu  (Auseu este un alt sat din Bihor, pe care nu ma indoiesc ca am sa-l vizitez, daca ma mai duc la meciuri din astea). Oricum, astea bat clar meciurile din esaloane de mai sus. Astea macar sunt comice, nu tragi-comice…

Mai jos, clipul cu fazele importante, dar mai ales cu atmosfera de mare derby de la Brusturi…

Prietenul Dani m-a dus la Ciumeghiu (pentru cei care nu stiu Bihorul, asta e dupa Salonta, nu ca ati fi obligati sa stiti unde e Salonta…), la un mare derby din campionatul judetean. Am avut norocul sa asist la meciul Termal Livada – Atletico Madaras (Termal e lider, ce stiti voi…). Meciul in sine a fost unul tipic pentru acest nivel – intrari tari, gafe tehnice multe, ratari si mai multe. Totusi, primul gol al Termalului s-a marcat dintr-o frumusete de sut din lovitura libera de la vreo 30 si ceva de metri, direct in poarta. De-a dreptul frumos.

Mult mai simpatice si datatoare de hohote de ras au fost insa atmosfera si decorul. Trebuie sa mergi la asa ceva ca sa stii la ce ma refer. In primul rand ca vestiarele inseamna o constructie gen casa, care, cum e frumos, dispune de celebra buda-n curte. Iar jucatorii n-au nevoie de dusuri, atata vreme cat in fata respectivei latrine exista un soi de put de apa dotata cu un tub de care misti agresiv in sus si in jos ca sa curga apa…

Dar sa va povestesc doua faze de-a dreptul geniale, pe care curand nu le uit. Intram pe stadion. In fapt, e un teren cu gazon in stare destul de buna, dar extrem de denivelat, imprejmuit cu un gard de sarma. Tribune nu sunt, dar stai in picioare in spatele gardului, ca bine-i si asa. Exista doua zone unde poti sta, in dreapta si in stanga terenului, asa ca il intrebam pe un tip care parea sa aiba ceva treaba cu organizarea in care parte sa stam. Raspunsul a fost unul de pus in rama: “io zic sa stati in dreapta, ca in stanga cam stau de obicei camerunezii”. Deja radeam in hohote.

Adi se gandeste sa stea jos, asa ca sesizeaza prezenta unor pietre de bordura la cativa metri ma incolo. Asa ca il intreaba pe acelasi personaj (cel cu camerunezii), daca poate sa ia o piatra din aceea ca sa stea pe ea (pietrele avand, ochiometric, vreo 20 de kilograme bucata). I se raspunde razand: “da, numai sa n-arunci cu ea pe teren”. Asta imi aduce aminte de anuntul auzit la un moment dat la statia de amplificare a acum defunctului stadion “Ion Moina” din Cluj: “este interzis spectatorilor sa arunce in teren cu bunuri mobile sau imobile”…

Cam asta e povestea de la Ciumeghiu. Promit ca mai merg la din astea si va mai povestesc….

Si pentru ca mi s-a atras atentia ca n-am scris ce era mai important, adica fix scorul, vi-l spun si pe ala. A fost 2-2. Madaras a condus cu 1-0 din minutul 7 sau 8, a egalat Termal, pe urma tot Termal a facut 2-1, iar Madaras a egalat iar. Dar a avut si doua bare Livada, prin Rosu, daca bine tin minte (pe el am tinut minte cum il cheama, ca e imprumutat de la Kinder Oradea si Dani tot tipa la el)…