Dupa ce intai a comis-o Gazeta, cum a scris si Bogdan, scriind aiurea numele chitaristului din Iron Maiden, a venit randul ProSport. A tras una bucata text cu o gramatica aproximativa, in care ne povesteste despre “toti cei patru membri ai trupei Iron Maiden”, care sunt mari microbisti.

Sunt ei microbisti, dar nu-i bai ca nu-s patru, ci sase? Pentru conformitate, hai sa numaram: Steve Harris, Bruce Dickinson, Adrian Smith, Janick Gers, Dave Murray, Nicko McBrain. Ei, cati sunt?

O cu totul alta poveste este ca  Celelalte Cuvinte canta in cadrul Toamnei Oradene in club (nu ca ar fi nasol in Blue, dar ca idee), in timp ce la scena din piata se vor produce valori ca Voltaj si Anna Lesko. Pe care aia care vor (nu ma numar printre ei si zic mersi ca am boxe puternice acasa, ca sa nici nu ii aud din greseala), ii pot vedea aproape anual.

Asta de parca ar fi foarte complicat sa arunci cate o fraza toleranta cand tu stai intr-o casa de mai multe zeci de milioane si ti se rupe, pana la urma, de problemele altora. Iar daca ar fi stiut vreodata sa cante, poate ca mesajul ei, oricare ar fi fost ala, ar fi avut sanse sa ajunga si la mine. Dar atunci cand e vorba de un “artist” care e doar imagine…

Respectul pentru fani, pentru care sunt celebri, s-a facut simtit si de data asta, atat in salutul “Good evening, Bucuresti, not Budapest!” al lui Joey DeMaio, cat si in discursul in romana al aceluiasi lider de trupa. Cati au mai facut asta?

Iar “The Crown & The Ring” si “Heart Of Steel”… nu egalezi asa ceva. A meritat asteptarea. Absolut superb.

Videoul de mai jos e filmat de pe scena de tehnicul trupei. Asta ca sa vedeti cum arata 14000 de oameni intr-un moment cat se poate de fericit. Da-o dracului de criza, the warriors of the world are still united! Hail, brothers!

P.S.: am citit aici ca Serban Huidu s-a gandit sa faca un gest de un extrem prost-gust cand a cazut generatorul, agitand o pancarta scris pe loc cu mesajul “Atat ati putut”. Un fan Manowar i-a zvarlit prompt un pahar de bere in fata, motiv pentru care il felicit si ma ofer sa ii rascumpar berea, ca e pacat de ea.

Acum cateva zile mi s-a spus ca primaria nu ar vrea sa permita concertul, pentru ca aia sunt satanisti. Nu era oricum 100% si nici nu am crezut ca ar putea fi cineva in halul ala de aberant, mai ales ca evenimentul se desfasoara intr-un club, cu bilete de intrare (adica merge cine vrea, nu nimereste pe-acolo oricine, ca la concertele infecte care se fac prin piete). Ca astazi sa primesc linkul acesta. Mai poti zice ceva? Unii care isi imagineaza ce vor (ca orice chestie de genul asta implica musai si niste sacrificii) au decis sa mearga si sa ii spuna patronului de la Blue Monday ca nu se poate tine concertul. Nu sustin ideile sataniste, dar mi se pare foarte comunist sa cenzurezi un eveniment pentru ca nu iti convine tie. Asa ma fac si eu consilier local si nu mai permit concertele Andreei Balan in Oradea. De-aia ca am eu o banuiala ca o sa sacrifice un ornitorinc pe scena la piesa a cincea. In plus, invata porcarii copiii de la ea. Rationamentul asta e la fel de logic ca al lor, nu?

P.S.: citeam cateva reactii cu privire la aceasta stire pe hotnews. Pe bune ca nu am crezut ca exista atatia oameni limitati in jurul meu, dar viata in Romania iti rezerva de fiecare data surprize… Le puteti citi aici daca vreti sa va ingroziti. Se pare ca romanii cred ca tot ce nu e cum vor ei e neaparat rau.

Prima oara am fost la Londra, la evenimentul de lansare al lui Samsung Jet. N-o sa spun foarte multe despre aparat si eveniment (o voi face in connectul urmator), dar nu am cum sa nu remarc viteza excelenta pe care o are aparatul “smarter than smarthphone” al celor de la Samsung. Absolut remarcabil modul in care se incarca aplicatiile si in care raspunde aparatul la comenzi, lucru datorat procesorului de 800 MHz destinat doar aplicatiilor. Al naibii de bine facuta jucaria.

Acest press trip la Londra a mai insemnat ceva – cazare la Millenium Chelsea Hotel, adica la o aruncatura de bat de stadionul ghiciti carei echipe britanice pe care o iubesc eu tare mult. Asa ca am avut ocazia sa vizitez, impreuna cu partenerul de calatorie Bogdan Petre (al carui blog plin de noutati tehnologice il gasiti aici), stadionul lui Chelsea, un loc incarcat de istorie. Am constatat si de data asta ca altii chiar stiu sa faca bani din traditia unei echipe de fotbal si ne-am simtit fenomenal vazand banca de rezerve pe care va sta de anul asta Ancelotti, sala de conferinte la masa careia au semnat contractul toti oamenii importanti ai istoriei acestui club, vestiarele, dar si tribunele din care fanii isi incurajeaza echipa. Mai ca n-am mai remarcat lipsa gazonului, care tocmai se schimba. Foarte bucuros am fost sa aud, atunci cand i-am spus ghidului de unde suntem, un “super, super Dan Petrescu” spus din tot sufletul. Ba mai si stia de performantele recente ale lui Dan Petrescu la Urziceni. Se vede ca unele lucruri nu se uita.

Ziua urmatoare am petrecut-o vizitand Londra impreuna cu noii nostri prieteni bulgari, timp in care am si luat masa intr-un pub tipic englezesc. Atat va zic -  zvonul ca mancarea englezilor e proasta nu e zvon; mi s-a reconfirmat. Poze din Londra si de la stadion am aici, daca aveti chef sa le vedeti.

Am revenit apoi in Romania, am stat pentru scurt timp in Bucuresti, dar destul sa ajung la Hard Rock Cafe si sa vad cel mai vechi laptop din Romania, iar apoi am ajuns pentru o zi la Oradea si am plecat in Austria la Nova Rock, festival care a avut si bune si rele, dar per total a meritat experienta.

In prima zi am ajuns direct la showul celor de la Disturbed si recunosc ca nu m-au impresionat. Galagie parca prea multa pentru mine si cu cam prea putin sens. Am stat doar cateva minute si am mers la Gogol Bordello. De trupa asta, care a dat recent si pe la noi, nu prea ai ce sa zici ca si show. Oamenii se simt excelent impreuna cu publicul, Eugene Hutz e un showman care stie ce face si daca toarna vin in el in permanenta, sunt muzicieni foarte buni, iar cand mai ajung si la “Start Wearing Purple” e nebunia completa si te simti obligat sa sari (oricum, rusine sa iti fie daca nu te-ai simtit pana atunci).

Si a urmat ceea ce eu asteptam de foarte multi ani – o cortina rosie in fundal si o trupa fabuloasa, capabila de aceleasi minuni de acum multi ani, cu un vocalist fabulos, care poate face absolut orice cu vocea (l-am numit pe the one, the only Mike Patton). Un Faith No More in plin forma, cu un public pe care il merita din plin, si insistand oarecum pe piesele mai galagioase – parca pentru a le arata celor de la Disturbed si altor trupe ca pana si “galagia” se face cu cap. Au aratat de parca nu s-ar fi oprit vreodata si au sunat la fel. Impecabili pur si simplu.

A urmat o alta trupa esentiala pentru mine. Nine Inch Nails. Au sunat mai bine si decat au facut-o la Sziget, s-u plimbat nonsalant printr-o multime de piese esentiale ale carierei lor (sau mai degraba ale carierei lui Trent Reznor) si, spre marea mea surprindere, n-a lipsit “Metal”, o piesa care mie imi place foarte mult, desi nu intra intre hiturile lor. Poate pentru ca a fost piesa de la care a inceput sa imi placa trupa. Din nefericire, showul a trebuit sa se incheie la “Head Like A Hole”, din cauza furtunii care incepuse cu vreo 20 de minute inainte, care a provocat o pana de curent. Fantastic a fost ca lumea a continuat sa cante cateva versuri si dupa ce trupa a fost fortata sa se opreasca. Furtuna s-a intetit, tot puhoiul ala de lume a trebuit sa iasa si sa o ia spre masini sau corturi sau cine stie spre unde, asa ca am ajuns sa ne pierdem unii de altii si, cum ceilalti nu aveau mobil la ei, iar eu nu ma prea am cu orientarea, am ratacit vreo 2 ore prin ploaie pana am gasit iesirea (festivalul e la kilometri buni de orice asezare umana), m-am imprietenit cu un cuplu finlandezi si cativa austrieci care locuiau ca si mine in Hegyeshalom, si am ajuns pe la 3 acasa. Dupa ce am ascultat Metallica (pe care, daca nu era ploaia, ii prindeam, caci ajungeam fara probleme la cealalta scena pe la a doua piesa), in timp ce cautam iesirea, ud pana la piele (nota – data viitoare imi iau cu mine haine de ploaie si daca sunt 40 de grade). Fara pneumonie, spre norocul meu.

Ziua urmatoare a insemnat si mai multa ploaie, asa ca am ratat Lacuna Coil, iar din Monster Magnet am mai prins, pana am ajuns prin “ciocolata” care era peste tot, exact ultimul acord. Dar am prins Chris Cornell, care, spre marea-mi dezamagire, a inceput cu cateva piese de pe noul album, pe care nu il pot inghiti nicicum. Nu stiu cum poate cineva care a facut atata muzica buna sa se compromita in halul asta. Ma rog, problema lui. A trecut el pe urma spre “No Such Thing”, iar apoi piese de la Audioslave, Temple of the Dog si Soundgarden (il auzeam in timp ce ma duceam spre cealalta scena), cantate chiar bine, dar degeaba. Dezamagirea era deja produsa si nu mi-o mai stergea cu una-cu doua.

Ceea ce m-a asteptat la cealalta scena, dupa o noua plimbare prin acelasi noroi in proces de uscare, a facut sa merite efortul. Chickenfoot, supergrupul format din Satriani – Hagar – Smith – Anthony a aratat ca poti sa facoi rock simplu si la obiect de calitate in 2009. Au fost extraordinari, au facut pe toata lumea sa se simta bine si au aratat ca niste oameni care nu mai au nimic de dovedit in muzica si vor doar sa se distreze impreuna cu cei din public. Sammy a aratat de ce e unul dintre cei mai mari solisti din rock, Anthony si Smith (care la Red Hot nu ar indrazni sa batra asa) au fost responsabili cu groove-ul intregii adunaturi, in timp ce Satriani nu cred sa se fi simtit vreodata mai bine pe scena. Au cantat aproape tot albumul recent lansat (Sammy a spus ca selectia a fost necesara, fiindca la festivaluri nu ai timp cat ai vrea), iar distractia a fost la cote maxime.

Cu toate ca din cauze independente de mine nu am mai reusit sa stau si la ultima zi, ratand Guano Apes sau Toten Hosen, a meritat. Am vazut ceea ce mi-am dorit cel mai mult. Ceva poze, facute, cu HTC-ul de data asta, aici. Urmeaza Manowar si, de s-o putea, din nou Faith No More, de data asta la Sziget.

P.S.: sa va spun un secret – daca nu ma credeti ca a fost excelent Nine Inch Nails, pana merge linkul de transfer.ro (adica 10 zile) puteti descarca toata cantarea de la Nova Rock dand un clic aici. Mi-a trimis-o si mie prietenul MAD, care are surse bune de asa ceva. Stiu ca am fost acolo, dar suna asa de bine…

In onoarea acestui fapt, o versiune live superba a piesei “Hurt”.

Am luat teapa, am cumparat bilete, asta este. Totusi, sunt niste lucruri pe care nu reusesc sa le inteleg. In primul rand, care a fost scopul acestui demers? Sa se faca organizatorii de rahat si sa nu mai lucreze nimeni vreodata cu ei? Pentru ca daca ideea era sa o ia la fuga cu banii de bilete, asta a cam cazut. Ar fi trebuit sa vanda biletele direct, nu prin ticketpoint. Pentru ca era clar ca Ticketpoint va returna banii daca nu se mai tine. Ceea ce va si face (cititi aici daca nu ma credeti).

Si daca chiar voiau sa scoata bani si sa profite de cei care au luat bilete, puteau lejer sa tina evenimentul in continuare, doar cu trupele romanesti si sa anunte ca, din motive independente de ei, AC/DC nu mai vine. In situatia asta cumparatorul chiar n-avea ce face, cat timp evenimentul se tinea. Teapa era completa.

Mai ramane problema actiunilor pe care le va lua sau nu AC/DC impotriva asa-zisilor organizatori. Daca decid ca le-a fost folosit numele fara acordul lor si le-a fost prejudiciata imaginea, se poate lasa cu un proces extrem de urat, pe care nu prea vad cum ar putea sa nu il castige. Iar daunele in situatii din astea nu sunt mici…

Pe langa asta, au spus ca vor anunta motivele zilele astea si ca evenimentul s-a amanat, nu anulat. Dupa asa ceva, cine isi inchipuie ei ca va risca sa mai ia bilete sau sa nu isi ia inapoi banii de pe cele de acum. Stiti povestea cu baiatul care tot striga “vin lupii!”. Si daca o sa vina, nu mai vine nici naiba.

Ramane deci intrebarea: care a fost scopul?

P.S.: imi pare rau doar pentru aceia dintre voi care nu au apucat sa vada AC/DC anul asta. Nu de alta, dar chiar merita, pentru ca sunt absolut fenomenali live.

Si mai later edit: citesc la Andrei intr-un comentariu ca se vandusera 30.000 de bilete, iar banii se dau inapoi. Incredibil, chestia asta chiar putea avea mare succes.

Si un edit si mai later decat cel de mai sus: am primit confirmarea ca banii mi se trimit inapoi in cont, deci e ok. As fi preferat concertul…

Si mai pe larg despre povestea asta, in Evenimentul Zilei, aici.

Eu atat o sa spun: ma indoiesc sincer ca e cineva in halul ala de cretin incat sa anunte AC/DC daca nu are contract semnat. Nu de alta, dar la ce echipe de avocati au trupele mari, atat iti trebuie numai ca sa iti iei un proces international, in urma caruia scot de pe tine niste daune de platesc urmatoarele 20 de generatii din familia ta si tot nu le termina…

Asta pe langa faptul ca nu mai merge nici naiba la festival si ai investit aiurea cat ai investit deja.

Eu zic sa va bucurati, sa terminati cu prostiile si sa ne vedem cu bine la concert.

Later edit: uite ca au avut dreptate sa fie suspiciosi. Asa e la noi, ce naiba sa-i faci…

Later edit: rectific. Cum suna si “Down The Drain”…