Terminator si alegeri
La fel ca in bancul ala cu popa care merge la restaurant si intreaba daca au casalot sau balena, afla ca nu si zice “Dumnezeu mi-e martor, am vrut sa mananc peste. Ospatar, un cotlet!”, am avut buna intentie de a ma duce la vot. Ba am si ajuns pana in fata sectiei de votare, dar acolo am constatat ca nu aveam buletinul la mine (il lasasem pe masa). Am zis si eu “eu am vrut, n-a fost sa fie”, i-am lasat pe Becali si pe fata Presedintelui sa mearga sa ne faca de cacao in Parlamentul European si fara votul meu. Daca de schimbat tot nu se schimba nimic, mi se parea chiar o idee buna sa-l votez pe Gigi Becali (nu stiu sigur daca glumesc sau nu). Din doua motive:
- Rasul curcilor de cate ori merge asta sa sperie Parlamentul European cu ineptiile lui si
- Macar il tine ocupat o perioada si mai lasa si el Steaua sa isi vada de treaba.
Realmente trist e ca Becali, care oricum n-are treaba cu politica, pare mai onest decat majoritatea celorlalti. Foarte trist. Dar cum n-am votat, nu comentez. Inceputul e oricum promitator – Becali ne-a spus tuturor ca totul va fi ok, va merge cu un avion privat la Bruxelles, ba il va mai lua cu el si pe Vadim in avion. Lucrurile sunt bune, tara e pe un trend ascendent. Pe deasupra, l-a mai si facut deja “mascarici” pe Traian Radu Ungureanu, deci lucrurile se afla pe una bucata fagas normal.
N-am votat, dar am fost la cinema. La doua filme unul dupa altul – nu mai fusesem de secole, asa ca a fost chiar placut. La primul – “Terminator: Salvation”. Am mers mai mult pentru faptul ca imi placeau filmele astea cand aveam 12-13 ani si eram curios ce au mai facut cu povestea. Si au facut un film bun, care te tine, indiferent ca iti place genul sau nu, doua ore in scaun. Nu iti schimba viata, dar nici nu cred ca tinteste asa ceva. E pur si simplu reusit, plin de actiune si cu doi actori care fac roluri convingatoare – odata Christian Bale (care a cam obisnuit lumea cu roluri bune) si, mai ales, Sam Worthington.
Pe urma am fost la “Fly Me To The Moon”, primul film de animatie gandit in 3D. Daca aveti ganduri din astea masochiste, gasiti-va ceva mai bun de facut – priviti iarba cum creste sau vopseaua uscandu-se, aveti mai mult de castigat si de invatat. E o poveste cretina, care insulta inteligenta copiilor carora cica li s-ar adresa, despre trei muste care intra in Apollo 11 si ajung pe luna, trecand prin niste aventuri absolut imbecile in timp ce fac asta. Filmul e rau idiot si daca n-ar fi fost prezentarea tridimensionala – care chiar e o chestie reusita si de-a dreptul deosebita, ar fi fost 100% pierdere de vreme. Asa a fost numai 99%. Bine, producatorii s-au gandit sa exagereze si cu asta, mai ales ca exista un moment in care mustele acelea cretine vin cumva din spatele tau si intra in imagine peste capul tau; simpatica utilizare a tehnologiei in cauza, da? Simpatica prima data cand e folosita (sa zicem ca si a doua), dar nu daca i se da copy-paste de nenumarate ori, pana ajunge si aia sa te scoata din sarite. Nu stiu ce au vrut cei de la Disney cu filmul asta, dar e pacat de o tehnologie chiar interesanta. Mai bine se facea Terminatorul in 3D – la ce efecte speciale are, ar fi meritat.
Oricum, ce mai conteaza? E EBA in Parlamentul European? E! A scapat Base de stresul de a-i face si ei un rost in viata? A scapat. Si parca totusi era mai interesant filmul ala cu mustele…
Posturi recente
- Europe si Ghost, pe Un Site de Muzica
- Dupa ani si ani…
- Decoratiuni facute cu cheia
- Coduri QR pe albume
- Celelalte Cuvinte – preview acustic
- To listen or not to listen?
- Surprize cu Spotify
- Un nou inceput si Along For The Ride, de la Dream Theater
- Celelalte Cuvinte – turneu aniversar 30 de ani
- Dexter – primul episod din sezonul 6, pe net
June 8th, 2009 at 08:50
Nu am putere sa mai spun nimic. Nu am crezut ca se ajunge aici, dar uite ca lucrurile au devenit sumbre. EBA a scos aprooape cat de un partid, PRM vad ca merge bine de cand a sosit Gigi acolo, poate la prezidentiale se prezinta la vot cu Dan Diaconescu, sa vezi atunci show…
June 8th, 2009 at 09:01
Balci, tata, balci… Eu zic ca il pot pune pe Diaconescu sa candideze… Chiar l-am auzit aseara pe Vadim zicand ca au facut 7 procente in conditiile in care rezultatele au fost fraudate. In cazul lor au fost fraudate in sus, probabil…