Daca nu erau plictisitii aia…

Nu pot decat sa le multumesc oribililor de la Coldplay pentru plagiatul lor jegos. Nu ascultasem Satriani constant de cam multisor si asta m-a facut sa-l redescopar (pentru a cata mia oara, nu stiu). Asa ca le multumesc pentru asta si le doresc sa le ia Satriani tot ce au la proces. Asa ca hai sa ascultam “Flying In A Blue Dream”. Numa’ buna pentru o zi de vineri de dupa o noapte de nesomn de dupa o extractie – nu extractia a fost nasoala (ca acolo o aveam pe prietena noastra anestezia), nici orele de dupa ea (acolo era prezent in organism prietenul nostru Tador, care te face lemn), nici somnul de vreo 3 ore de dupa Tador, ci ceea ce a urmat. Adica trezirea la 1 si jumatate, plin de o durere de masea mai nasoala ca o piesa Coldplay (da, acesta este un laitmotiv al acestui text), si nu ma refer la cea plagiata dupa Satriani. Acolo au macar meritul de a fi furat o piesa buna.

Si uite asa am privit eu peretii timp de cateva ore. Perioada in care textul asta a tot luat o forma si alta, pana cand am uitat ce naiba doream sa scriu. Dar imi pasa de asta? Evident ca nu. Parca e chiar interesanta starea asta de zombie. Until then, I’m flying in a blue dream…

 

Posturi recente

Comments are closed.