Miorita si Beowulf…

Schimband cateva comentarii cu DeMaio pe blogul lui, mi-am adus aminte de o conversatie pe care o purtam acum mai multa vreme despre modul in care produsele culturale ale unui popor (sau, daca vreti, ceea ce se preda prin scoli) au darul de a influenta comportamentul respectivului popor. Nu am pretentia ca am neaparat dreptate, dar cel mai clar exemplu mi se pare comparatia simpla care se poate face intre Beowulf si Miorita. Si cand zic “Beowulf” nu ma refer la filmul in care Angelina Jolie e pe jumatate goala, pe jumatate animata, ci la epopeea cea mai importanta din literatura Anglo-Saxona, conform multora.

Asa germanic si luptand pentru danezi cum e, Beowulf e un luptator, care nu se teme de dusmani (asta a sunat a Phoenix), indiferent ca e vorba de monstrul Grendel, mama lui (da, Angelina Jolie, daca asa vreti) sau un dragon, care il si raneste mortal. Dar, a se nota, omul moare dupa o batalie. Nu tragi de aici concluzia ca era cat se poate de curajos? Iar englezii, oricum ai pune problema, nu au putut fi ignorati de-a lungul istoriei.

Mai mult decat asta, sunt, cu toate fixurile imputate de multa lume, un exemplu de civilizatie din multe puncte de vedere.

Sa trecem la a noastra epopee nationala (aproape) unanim acceptata. Nu ma intereseaza semnificatii filosofice, ci ceea ce transpare la o simpla citire a textului. E vorba despre un cioban (moldovean) care este mai avut si mai dotat cu oi decat ceilalti doi ciobani din povestire (nu, nu fac analogia la care se asteapta unii), care comploteaza sa il stearga de pe fata planetei si sa ii ia averea. De unde stie el acest lucru? Pai, afla de la o oaie atat de desteapta incat stie sa vorbeasca. Stiti si voi povestea, de fapt.

Interesant e ceea ce alege sa faca vajnicul cioban in momentul in care oaia-spion ii dezvaluie aceste informatii – nimic! Sta si viseaza la nunti cosmice si la ceea ce va trebui sa afle mama lui dupa ce el va fi murit, ca sa nu fie chiar atat de trista. Asta in conditiile in care oaia (care cred tot mai tare ca il bate la capitolul inteligenta) ii si schiteaza un plan de bataie, atat cat poate mintea ei de oaie cu minte peste media speciei (sa isi ia cainele cel mai puternic – reprezentare metaforica a bodyguardului) si sa le arate celorlalti doi de ce e el mai tare decat ei si mai barbat. 

Atitudinea asta de “n-am ce face, oricum mor (oricum o patesc, oricum se intampla ceva prost), asa ca hai sa stau si sa visez tampenii” ne e atat de caracteristica de ma scoate din sarite. In situatii mai putin favorabile, nu facem decat sa o dam pe fatalisme si sa nu incercam absolut nimic care ne-ar putea ajuta. Daca asa e soarta, o acceptam; lucru care mi se pare o aiureala, pentru ca norocul ti-l mai faci si singur. Macar din cand in cand. 

Parca pana si vina pentru raspandirea asta larga a curentului emo la noi imi vine sa o dau tot pe fatalismul asta (nu exclusiv, dar macar intr-o oarecare masura). Cu un asemenea mod de a privi lucrurile (mostenit de la parinti, care l-au mostenit de la parintii lor s.a.m.d.), cum naiba sa nu te regasesti in asa ceva? 

O fi “Miorita”, la fel ca alte cateva chestii predate in scolile romanesti (cel putin in viziunea mea) o mare cretinie, dar sunt si acolo niste concluzii de tras si ne caracterizeaza enervant de bine.

Posturi recente

1 comentariu la “Miorita si Beowulf…”

  1. Miorita intr-o varianta mai apropiata de original | Bogdan Says:

    […] trecut ceva vreme de la postul meu legat de Miorita, dar uite ca apar elemente noi ale cazului, pe care nu am cum sa le ignor. Mai […]