Ne viziteaza vedete

Aseara, schimband canale ca sa adorm (in ultima vreme, asta e cam singurul rol al televizorului pentru mine), am dat peste editia din acest an a festivalului Callatis, pe TVR2. Si am avut o surpriza de proportii. De fapt, n-a fost chiar surpriza, caci citisem pe undeva ca minunatul eveniment se va produce, dar nu stiam cand.

Sa revin insa la surpriza. Cantau East 17, o formatie pe care nu puteam s-o suport nici macar in timpurile ei de glorie (ei, eu ascultam Guns pe vremea aceea), si care (conform informatiilor citite ieri pe internet) iar ne incanta cu prezenta sa, dupa ce in ultimii doi ani a cantat pe la baluri de Valentine’s Day in Anglia si la Sibiu la un moment dat. Asa zice Wikipedia, ca eu personal nu m-am deranjat sa le urmaresc cariera… M-am uitat de curiozitate la vreo 3 piese, dar Brain Harvey ala (personajul din poza) canta intr-un asemenea hal de fals incat mai mult nu am rezistat. Totul suna parca a trei oameni adunati din carciuma, care isi aduc aminte de melodiile tineretii.

Al naibii sa fiu daca inteleg ideea asta a romanilor de a recicla toate gunoaiele Occidentului. Sau, ca sa nu fiu asa de dur, toti “trecutii”, de gen East 17, Sandra (care, in afara de contributiile pe albumele Enigma, mare branza n-a mai facut de vreo 15 ani) sau Culture Beat (ca am inteles ca si ei ne incanta cu prezenta lor la acelasi Callatis). Ca sa nu mai spun de Boney M, care au aparut la Oradea acum cativa ani, dar si prin alte locuri din tara – chiar sunt curios ce minuni ne va aduce municipalitatea anul asta la ziua orasului…

Intelegeam prezenta acestui gen de artisti in Romania acum cativa ani, cand nu ne dorea nimeni pe harta concertelor mari ale Europei, dar anul asta am avut parte de Kravitz, Maiden, Metallica, Judas Priest, Whitesnake si cate si mai cate altele… Asta chiar nu spune nimic?
P.S.: promit ca e ultima oara cand pun aici asemenea poze.

Posturi recente

Comments are closed.